audiforum
forum dedicat posesorilor si fanilor marcii
|
Lista Forumurilor Pe Tematici
|
audiforum | Reguli | Inregistrare | Login
POZE AUDIFORUM
Nu sunteti logat.
|
Nou pe simpatie: papiota55 pe Simpatie.ro
 | Femeie 23 ani Bucuresti cauta Barbat 24 - 54 ani |
|
mmihai82
Administrator
 Din: focsani
Inregistrat: acum 17 ani
Postari: 199
|
|
Noul Audi A3 cu acoperişul coborât pare mai compact şi uşor dar cu el ridicat radiază de eleganţă, exact ca un coupe. Cu 4238 mm în lungime, 1756 mm în lăţime, 1424 mm în înălţime şi un ampatament de 2578 mm A3 Cabrio se încadrează în clasa sport compactă. Vânzările în Germania vor începe în luna Februarie 2008. Partea din faţă este dominată de grila single-frame, dar blocurile optice “eye-cathing” îşi fac şi ele prezenta. Precizia şi perfecţiunea designului sunt exprimate şi în logo-ul Audi aşezat pe centrul grilei radiatorului. Farurile beneficiază de tehnologie Xenon ce operează împreună cu sistemul Dynamic Adaptive Lights. Varianta de echipare Attraction este echipată cu jante de 16 inch, cea Ambition cu jante de 17 inch din aluminiu. Jantele de 18 inch de la Quattro GmbH sunt disponibile opţional. Audi asigură pentru A3 Cabrio nu mai puţin de 15 culori exterioare ce pot fi combinate cu trei culori pentru acoperişul soft-top pliabil: negru, albastru şi roşu. Acoperişul poate fi coborât sau urcat chiar şi atunci când automobilul rulează cu o viteză de până la 30 km/h, o viteză rezonabilă pentru traficul urban, prin cadrul unui switch montat în consola centrală. De asemenea poate fi acţionat şi din afara cockpit-ului prin intermediul unui buton situat pe cheia de pornire. Sistemul de acţionare al acoperişului este hidraulic şi timpul de operaţie al acestuia este de 9 secunde.
Interiorul noului Audi A3 Cabrio radiază de sportivitate şi eleganţă. Audi foloseste cele mai bune materiale pentru a nu compromite succesul acestei versiuni. Cu linii calme şi suprafeţe mari te primeşte în interior. Cele patru guri de ventilaţie şi alte instrumente de bord amintesc de Audi TT. Audi este un pionier în ergonomia interioară. Kilometrajul alături de turometru sunt finisate cu ace roşii pe fond negru. În echiparea Ambition A3 Cabrio este dotat cu un volan sport în trei spiţe îmbrăcat în piele. Pe acesta se află amplasate diferite butoane pentru mai multe funcţii. În echiparea cu o cutie de viteze S-Tronic, volanul are incluse şi cele doua manete pentru schimbatul vitezelor.
Planşa de bord adoptă sistemul MMI, de la modelele de clasă mai mare din cadrul Audi (A5, A6 si A8 respectiv variantele sportive S şi RS). De asemenea şi scaunele faţă beneficiază de diferite sisteme cum ar fi reglaj lombar pe patru căi sau încălzire pentru toate cele patru scaune. Scaunele spate se pot plia în modulul 50:50 pentru a crea un spaţiu mai mare de bagaje. Spaţiul pentru bagaje are volumul maxim de 674 litri, pe când in mod normal are doar 260 litri indiferent dacă acoperişul este închis sau deschis.
Audi A3 Cabrio este echipat cu patru motoare cu patru cilindri: două pe benzină şi două diesel. Toate sunt turbocharged cu injecţie directă TFSI sau TDI. Motorizarea 1.9 TDI ce dezvoltă 105 CP şi un cuplu de 250 N/m disponibili de la doar 1900 rpm este prima diesel folosită de Audi pentru un automobil Cabrio. Consumul acesteia în regim mixt este de doar 5.1 litri/100 km/h. Viteza maximă atinsă este de 185 km/h în timp ce sprintul de la 0 la 100 km/h se face în 12.3 secunde. Cutia de viteze pentru acest motor este cu cinci trepte manuală. Un alt motor diesel este cel de 2.0 litri TDI 16 V. Acesta dezvoltă 140 CP şi un cuplu maxim de 320 N/m disponibili între 1750 rpm şi 2500 rpm. Acceleraţia de la 0 la 100 km/h se face în 9.9 secunde iar viteza maximă este de 204 km/h. Consumul mediu este de 5.3 litri/100 km. Acesta îndeplineşte viitoarele norme de poluare Euro 5. Ca opţiune Audi poate monta performanţa cutie de viteze S-Tronic în locul celei cu şase trepte manuală.
Noul motor 1.8 TFSI este capabil de a produce 160 CP şi 250 N/m disponibili de la 1500 rpm până la 4200 rpm. Acesta propulsează noul A3 Cabrio cu ajutorul cutiei de viteze cu şase trepte manuală până la o viteză de 218 km/h. Sprintul de la 0 la 100 km/h se face în 8.3 secunde, iar consumul mediu este de 7.3 litri/100 km. Cutia de viteze poate fi cea S-Tronic. Motorizarea 2.0 TFSI dezvoltă 200 CP şi un cuplu maxim de 280 N/m disponibili de la 1800 până la 5000 rpm şi de la 5100 la 6000 rpm. Aceste două motoare 1.8 TFSI şi 2.0 TFSI au fost votate trei ani la rând de un juriu International “Motoarele anului”. La toate cele patru variante de motorizare tracţiunea se realizează pe roţile din faţă.
Suspensiile faţă sunt de tip McPherson iar cele spate Four Link. Pentru echiparea Ambition Audi oferă suspensii sport opţional ce coboară caroseria cu 15 mm. Versiunea Atraction vine cu jante de 16 inch şi anvelope de 205/55. Pe Ambition sunt montate jante de 17 inch şi anvelope de 225/45. Audi A3 Cabrio este echipat cu discuri de frâna ventilate pe toate cele patru roti şi ESP.
Ca şi echipare, versiunea Atraction vine cu geamuri electrice şi lumini de zi. Versiunea sportivă Ambition este cu echipată cu jante de 17 inch şi suspensii sport alături de faruri de ceaţă. În interior avem scaune sport, volan sport îmbrăcat în piele. Opţional putem alege: volan multifuncţional sport îmbrăcat în piele, aer condiţionat automat, scaune încălzite, asistenţă la parcare, pentru drumurile de noapte avem Xenon şi Adaptive Lights System. Pentru o audiţie plăcuta a unui CD putem alege sistemul Bose cu posibilitatea conectării unui iPod sau MP3 portabil. Două sisteme de navigaţie (unul cu ecran color şi unul cu ecran monochrome) ne indică direcţia de mers. Audi mai oferă şi suport pentru telefonie mobilă în combinaţie cu sistemul audio.
Pentru clienţii ce doresc întradevăr echipamente şi tehnologie de ultimă clasă alături de motorizări mai puternice, Audi va pregăti împreuna cu Quattro GmbH o variantă S-Line ce va aduce un pachet exterior şi unul tehnic mai sportiv.
Porsche România, reprezentantul Audi pe piaţa locala, va lansa noul A3 Cabrio în luna aprilie a anului 2008. Cota de producţie alocată României, precum şi preţurile de comercializare vor fi comunicate ulterior de către importator. Cel mai probabil preţul noului model va fi cuprins între 25.000 de euro şi 30.000 de euro, în funcţie de motorizare şi echipare.
sursa: informatiiauto.ro
_______________________________________ audi a4 1.9tdi resoftat 180cp
|
|
pus acum 17 ani |
|